Sfaturi Mester

Grădină - Top 10 Trenduri

Grădina modernă - Trenduri actuale

Am vizitat cel mai mare târg de mobilă şi grădină şi am rezumat pentru tine cele mai noi trenduri din domeniul grădinăritului:


Homing: Proprii pereţi, propriul balcon sau propria grădină primesc în zilele noastre un rol din din ce în ce mai important. Motto-ul stilului: "Acasă este cel mai frumos!"


Confortabil: Grădina înseamnă mai mult decât un simplu spaţiu verde în faţa casei, ea este înţeleasă azi ca o cameră modenă amplasată în aer liber! Mobilierul de grădină comod şi cu stil sunt accesorii mai mult decât necesare!

Comeback: Leagănul stil Hollywood îşi sărbătoreşte revenirea. Acest element clasic al anilor '70 lasă să se întrezărească în grădina dumneavoastră sentimentul de concediu. Îndepliniţi-vă visul din copilărie şi bucuraţi-vă de propriul leagăn stil Hollywood!

Lemn: Lemnul este materialul ideal pentru un mediu în care doriţi să vă relaxaţi! Acesta îndeplineşte dorinţa de simplitate şi întăreşte conştiinţa ecologică.

Aluminiu: Pe lângă proprietăţile sale de rezistenţă la intemperii, aluminiul colorat este complementul perfect pentru grădina dumneavoastră. Acesta arată modern şi este potrivit pentru plante.

Mixul perfect: Combinaţia Rattan - Aluminiu sugerează comoditate şi modernitate. Cine va adopta acest mix în balconul sau grădina sa va fi considerat un trendsetter, demonstrând că "trăieşte cu stil!"

Retro: "O grădină ca mai de demult!" - plante aproape uitate şi mobilierul rustic se bucură de o popularitate crescândă, noul crez fiind: "Înapoi la rădăcini!"

Mix de culori: culorile naturale (mocca, bej) folosite ca bază sau în combinaţii cu nuanţe puternice de verde, lila, albastru conferă armonie. Pentru un efect plăcut combinaţi plantele cu un mobilier de grădină adecvat!

Accesorii: accesoriile colorate (perne, lumânări, lămpi, morişti, ...) conferă o pată de culoare grădinii dumneavoastră.

Locaţie: balconul sau grădina este locul ideal pentru o petrecere reuşită (cină, grătar ...)Configurarea grădinii

Cine nu-şi doreşte să aibă propriul petec de verdeaţă, o grădină proprie în care să-şi găsească tihna şi să se relaxeze? Munca în grădină nu îi stresează pe iubitorii ei, pentru cei mai mulţi dintre aceştia grădinăritul este hobby-ul cel mai agreabil.
Aranjamentul grădinii ideale trebuie complet gândit de la început. Pentru a obţine cele mai bune rezultate ţineţi seama de următoarele:


1. Dacă deja aveţi o grădină şi doriţi să o reamenajaţi, începeţi cu observarea atentă în lunile de vară şi toamnă. Fiţi atenţi la poziţia soarelui, repartiţia luminii şi umbrelor, proprietăţile solului, condiţiile climaterice, necesarul de apă al diferitelor plante şi comportamentul grădinii la căderile de ploaie. Notaţi observaţiile într-o agendă. În această perioadă de început puteţi popula suplimentar grădina cu plante în ciubăr, plante de vară şi plante căţărătoare anuale, cu o creştere rapidă pe spaliere sau grilaje.


2. Proiectarea unei grădini complet noi sau reproiectarea o faceţi de preferinţă iarna. Elementele iniţiale determinante pentru posibilităţile de amenajare sunt mărimea suprafeţei, poziţionarea (plană / în pantă) şi orientarea punctelor cardinale. Un teren mare se aranjează cu totul altfel decât o zonă mică din faţa unei case tip bloc, o pantă la nord altfel decât o pantă însorită la sud. În grădinile cu pomi înalţi se vor găsi foarte puţine suprafeţe însorite pentru legume sau arbuşti ornamentali. Aveţi grijă de aspectele speciale cum sunt perspectiva, apărarea prin garduri vii faţă de privirile din stradă sau dinspre vecini, precum şi zonele specifice de activitate, cum sunt locurile pentru prepararea compostului etc. care trebuie special destinate şi protejate. Având la dispoziţie cunoştinţele corespunzătoare, puteţi realiza o grădină încântătoare de care să fiţi mândri, indiferent de la ce porniţi.


3. Încercaţi să luaţi în consideraţie dorinţele şi propunerile tuturor membrilor familiei. Urmăriţi următoarea listă de control:

Aveţi copii?

În locul cel mai ridicat amenajaţi un loc de joacă sigur şi uşor de îngrijit. Îndeosebi copiii mici sunt utilizatorii intensivi ai unei grădini. Pe lângă diferitele aparate de joacă, cum sunt scrânciob, leagăn, o groapă cu nisip, spaliere etc. pe solurile moi puneţi un gazon mare, încadrat de plante robuste, uşor de întreţinut. În nici un caz să nu fie în preajmă arbuşti cu spini sau flori sensibile. Renunţaţi categoric la plantele otrăvitoare, cum ar fi tisa, bobiţelul, tuja, aliorul etc.

Iubiţi florile?

Trecerea de la un anotimp la altul trebuie să fie însoţită de splendoarea florilor. Ţineţi seamă de perioadele de înflorire specifice fiecărei plante şi de combinaţiile de culori. Cel mai bine amplasaţi florile şi arbuştii ornamentali în preajma teraselor, ferestrelor şi băncilor. Pentru vaze se potrivesc în mod deosebit creţişoara, crinii galbeni, margaretele, iarba-mâţei, levănţica, rostogolul, splinuţa, steluţe (aster), floarea miresei (gypsophila), echinaceea, diferite ierburi, coada şoricelului şi aliorul.

Dacă sunteţi o persoană cu înclinaţii practice

Dacă vă petreceţi timpul cu plăcere pe terasă sau la grătar, grădina nu trebuie să vă solicite un efort deosebit de îngrijire. În acest caz prevedeţi un gazon universal, precum şi plante căţărătoare şi arbuşti nepretenţioşi. Arbuştii trebuie să fie pereni şi să nu ceară un volum mare de muncă, ca florile de vară, care trebuie plantate şi îngrijite îndeaproape.

Multora le plac în mod deosebit fructele şi legumele din grădina proprie

Grădinilor de legume trebuie să le acordaţi un loc deosebit de însorit, eventual în apropierea casei, împreună cu verdeţurile. Pentru cei localizaţi în nord trebuie încercată terasarea, formarea unei suprafeţe orizontale pentru expunere maximă la soare.

Dacă sunteţi un amator autentic de natură

Atunci vă face cel mai fericit o grădină cât mai naturală, cu poiană de flori şi biotop. Atenţie dacă aveţi copii mici: biotopul, la fel ca şi sursele de apă exercită o atracţie deosebită şi trebuie neapărat împrejmuit sau acoperit cu o plasă. Dar o grădină naturală necesită un efort mai mare de îngrijire decât aţi dori în mod normal să alocaţi şi nu este tocmai potrivită pentru familie. O grădină naturală cu plante autohtone poate adăposti de ex. soc, alun, corn, trandafiri sălbatici, arţari, fag, mesteacăn, salcie, scoruş de munte şi multe altele.

4. Cei mai adesea la sfârşitul tuturor variantelor se ajunge la o combinaţie de grădină decorativă, utilitară şi de joacă. Ca buget total pentru amenajarea grădinii trebuie alocat circa 10 % din costurile construcţiei casei. La prima vedere pare mult. Dar gândiţi-vă câte ore veţi petrece în grădină în timpul anului.
Important este să ţineţi seama şi de prevederile legale privind planurile de amenajare şi distanţa pomilor faţă de limita proprietăţii. Ar fi de asemenea atrăgător dacă aţi putea amenaja împreună cu vecinii terenuri comune, astfel încât să valorificaţi suprafeţe mai mari. Un loc de joacă realizat împreună este nu doar mai economic, dar copiilor le va face o deosebită plăcere.
În momentul în care v-aţi clarificat ce anume doriţi să amplasaţi, în ce loc al grădinii, puteţi începe să schiţaţi (1).

În prima fază este de ajutor să faceţi o schiţă mare a grădini şi a elementelor celor mai importante pe care ar trebui să le cuprindă. Vizualizaţi planul.
Marcaţi straturile şi bordurile cu furtune. Cu sfori marcaţi aleile sau gardurile vii, măturile simbolizează arbuştii, arbuştii mari puteţi să-i indicaţi cu roabe, cartoane sau pubele. Mutaţi obiectele până realizaţi o ordine care să vă placă. Aveţi grijă de poziţia soarelui, direcţia vântului, poziţia faţă de case. Pe cât posibil executaţi o schiţă la scară pe care să indicaţi şi condiţiile climatice. (2)Desfăşurarea amenajării

Începeţi proiectul de amenajare primăvara. Urmând indicaţiile, recomandările şi micile sfaturi practice din îndrumarul nostru veţi realiza practic totul prin forţe proprii, cu excepţia câtorva activităţi, economisind în acest fel costuri substanţiale. Cât sunteţi încă un om „priceput la toate" neexersat, începeţi cu proiecte mai simple, până căpătaţi experienţă. Tocmai în grădină este bine să cooperaţi cu vecinii deoarece îndeosebi în această situaţie trebuie întreţinută buna vecinătate.

Desfăşuraţi proiectele Dvs. în următoarea ordine:

- Construiţi elementele de configuraţie (iaz, alei, pereţi, straturi, bănci, umbrare, loc de joacă)
- Proiectaţi sistemul de alimentare cu apă şi scurgerea acesteia
- Săpaţi şi amenajaţi terenul
- Aranjaţi amplasamentele plantelor şi alegeţi plantele
- Plantaţi pomii şi arbuştii
- Construiţi sistemul de alimentare cu apă şi scurgere
- Semănaţi gazonul
- Plantaţi sau semănaţi florile şi legumele

Amenajarea aleilor

Aleile vă conduc în fiecare anotimp păstrând încălţămintea curată şi protejând plantele. Amplasaţi astfel aleile încât să asigure o legătură logică între diferitele zone ale grădinii. Drumurile ocolitoare trebuie să aibă o motivaţie întemeiată, altfel vor apărea curând scurtături peste gazon. Într-o direcţie trebuie prevăzută o uşoară pantă.

La construcţia aleilor trebuie luată în consideraţie şi adâncimea de îngheţ de 60 cm. Patul drumului trebuie construit mai lat decât drumul propriu-zis pentru ca apa să se poată scurge iar iarba să nu crească repede pe deasupra. Patul drumului se construieşte de obicei din pietriş, balast şi un strat de baza de nisip fin. În acestea se vor aşeza plăcile alese. Apoi se umplu spaţiile cu nisip şi se compactează din nou pavajul. Dar drumul astfel aşternut nu este apt pentru circulaţie.

De regulă se pot construi alei din piatră naturală, blocuri de beton, plăci, nisip, pietriş sau lemn impregnat, precum şi coajă vegetală. Toate materialele au avantaje şi dezavantaje: piatra naturală este foarte scumpă, lemnul devine lunecos la umiditate, în nisip se strecoară buruienele.


Puncte de atracţie

În grădină pot fi accentuate anumite elemente, astfel încât să fie evidenţiate şi înfrumuseţate anumite zone. Puncte de atracţie permanente sunt pomii şi arbuştii. Pentru amplasări solitare sunt adecvaţi în mod deosebit pomii sau arbuştii cu o creştere bogată sau flori, în permanenţă verzi sau cu o coloratură interesantă toamna, cum sunt sălciile plângătoare şi fagul, paulownia tomentosa, prun, malus floribunda, păducel, călin, tisă, ienupăr, prun cu frunze roşii, corcoduş, fag roşu, alun roşu şi frasin cu frunze roşii sau arţar american. Acestea trebuie plantate imediat ce pământul poate fi prelucrat.

Vara se pot plasa elemente mobile, cum ar fi de ex. plante în ciubăr.

Toamna sezonul este prelungit de către arbuştii cu o coloraţie intensă a frunzelor.

Iarna atrag privirile arborii şi arbuştii permanent verzi.

Privire pot fi atrase de asemenea de obiecte cum sunt vazele sau statuile.

Pasaj floral
Pasajele sunt umbrare minunate. Se execută din grilaje de lemn, sârmă, metal sau material plastic, pe care se caţără plante agăţătoare. Important este ca scheletul să aibă înălţime şi lăţime suficiente pentru ca pasajul să fie funcţional şi când este acoperit de plante bogat dezvoltate. Lemnul trebuie neapărat impregnat.

Ca plante agăţătoare se potrivesc trandafirii, trompetele (campsis radicans), clematis, glycinia, troscot (polygonum), caprifoiul, viţa sălbatică, hortensia căţărătoare şi iedera.

Puncte de atracţie

În grădină pot fi accentuate anumite elemente, astfel încât să fie evidenţiate şi înfrumuseţate anumite zone. Puncte de atracţie permanente sunt pomii şi arbuştii. Pentru amplasări solitare sunt adecvaţi în mod deosebit pomii sau arbuştii cu o creştere bogată sau flori, în permanenţă verzi sau cu o coloratură interesantă toamna, cum sunt sălciile plângătoare şi fagul, paulownia tomentosa, prun, malus floribunda, păducel, călin, tisă, ienupăr, prun cu frunze roşii, corcoduş, fag roşu, alun roşu şi frasin cu frunze roşii sau arţar american. Acestea trebuie plantate imediat ce pământul poate fi prelucrat.

Vara se pot plasa elemente mobile, cum ar fi de ex. plante în ciubăr.

Toamna sezonul este prelungit de către arbuştii cu o coloraţie intensă a frunzelor.

Iarna atrag privirile arborii şi arbuştii permanent verzi.

Privire pot fi atrase de asemenea de obiecte cum sunt vazele sau statuile.

Pasaj floral
Pasajele sunt umbrare minunate. Se execută din grilaje de lemn, sârmă, metal sau material plastic, pe care se caţără plante agăţătoare. Important este ca scheletul să aibă înălţime şi lăţime suficiente pentru ca pasajul să fie funcţional şi când este acoperit de plante bogat dezvoltate. Lemnul trebuie neapărat impregnat.

Ca plante agăţătoare se potrivesc trandafirii, trompetele (campsis radicans), clematis, glycinia, troscot (polygonum), caprifoiul, viţa sălbatică, hortensia căţărătoare şi iedera.

Plantarea pomilor şi arbuştilor

De regulă toate plantele lemnoase trebuie plantate primăvara sau toamna, pe cât posibil toamna, pentru a se forma rădăcinile fine, care primăvara să dea tulpini puternice.
Groapa pentru plantă trebuie să fie mai mare decât bulgărele rădăcinii, pentru ca rădăcinile să găsească pământ afânat. Baza gropii se afânează.
Rădăcinile trebuie să fie umede şi flexibile.
Ramurile se scurtează cu circa ¼ din lungime, rădăcinile se tund uşor.
Dacă bulgărele rădăcinii este ambalat în sârmă, aceasta nu trebuie îndepărtată deoarece o va distruge curând rugina. Ambalajele de folie sunt alcătuite de regulă din materiale degradabile. Plantele cu rădăcini dezgolite vor fi ţinute 4 - 6 ore în apă.

După aceea rădăcinile se îmbibă cu noroi moale, îmbogăţit cu substanţe active care să ajute creşterea rădăcinilor.
După amplasare, groapa de plantare se umple atent cu pământ îmbunătăţit. Între timp se udă şi se bătătoreşte. Acoperirea concavităţii cu o folie ajută la păstrarea umidităţii.
Pomii mari se fixează neapărat cu un par (eventual chiar doi sau trei), de care se leagă cu fir de cânepă sau un material elastic, printr-un un nod lejer în 8. Dacă nu este posibilă fixarea cu pari, pomul poate fi ancorat cu ajutorul cablurilor de întindere, prinse la sol în ţăruşi şi legate de pom cu garnituri de cauciuc, pentru a nu strangula/tăia tulpina.

Aveţi grijă să udaţi cu cantitatea corectă de apă. Prea multă apă face să putrezească rădăcina, prea puţină apă poate să ducă la uscare.

În ce priveşte tunderea corectă a pomilor şi arbuştilor, vedeţi îndrumarul respectiv.

Rindeluire

Suprafeţe netede şi plane

După tăierea cu ferăstrăul, suprafeţele pieselor de lemn nu sunt netede ci „rugoase" datorită urmelor profilului zimţat al pânzei şi nici plane. Stâlpii şi grinzile tăiate brut sunt mai ieftine decât componentele fabricate şi pot fi finisate ulterior prin forţe proprii, respectiv planate prin rindeluire, corectate şi netezite prin şlefuire, până ce se simt perfect netede şi fără aşchii la proba cu palma. Suprafaţa cea mai fină, aşa cum se doreşte de cele mai multe ori la mobilă, se obţine prin lustruire de finisare.

Frecvent meşterii amatori trebuie să netezească chiar şi piese de lemn prelucrate mecanic, îndeosebi când acestea au fost supuse anterior la modificări prin alte tehnici de prelucrare. Tâmplarii numesc această operaţie suplimentară de netezire a tăbliilor şi marginilor „curăţire".

Piesele de lemn au nevoie de suprafeţe netede nu numai din motive estetice dar şi pentru protecţia lemnului. De exemplu cariul, un dăunător al lemnului, îşi depune ouăle în rizuri şi adâncituri.


Construcţe şi mod de lucru

Partea portantă a unei rindele clasice este „cutia". În partea inferioară se află piesa plană de aşezare, numită talpă. Cutia este produsă din fag sau, la variante deosebit de valoroase, din lemn de păr. Mânerul puternic curbat este numit şi corn, datorită formei sale.
Pana şi locaşul penei constituie împreună ghidajul fierului, cum mai este numit cuţitul. La partea inferioară se află apărătoarea pentru mână şi la capătul cutiei este butonul de reglare a cuţitului. De o vreme se fabrică şi rindele de metal turnat. Acestea sunt prevăzute cu un şurub de reglaj care permite poziţionarea uşoară şi exactă a cuţitului.

Pregătirea
În timpul rindeluirii piesa ce se prelucrează nu trebuie să se mişte. Cel mai bine se fixează orizontal pe un banc de rindeluit sau, dacă acesta nu este disponibil, se prinde rigid pe o masă de lucru prevăzută cu fălci de fixare.

În mod normal rindeaua se deplasează cu elan, uniform, în sensul fibrajului. În acest fel se rindeluieşte nu numai în locurile rugoase ci în ambele sensuri, cu presiune diferită, după volumul de material care trebuie îndepărtat. Când se trage înapoi, rindeaua trebuie uşor ridicată de pe suprafaţa în lucru.Cu sensibilitate şi perseverenţă se obţine în timp o suprafaţă dreaptă. Planeitatea suprafeţei se verifică la lumină, cu o riglă de oţel.
Denivelările mari ale pieselor se vor îndepărta mai întâi cu o rindea făţuitoare. Suprafeţele foarte rugoase se prelucrează mai întâi cu o rindea de degroşare (gealău) care lasă în urmă o suprafaţă uşor ondulată şi după aceea cu rindeaua făţuitoare. Cu rindeaua dublă se poate lucra chiar şi în sens contrar fibrajului. Construcţia cu un fier suplimentar în spatele cuţitului realizează mărunţirea şpanului astfel încât acesta să nu se reinsereze în material.

După un pic de exerciţiu rindeaua patinează perfect deasupra suprafeţei. Tâmplarii numesc zgomotul produs „fluierat". Contrariul este mişcarea zgâlţâită, cu hopuri, în salturi, care trebuie evitată deoarece conduce la suprafeţe fără netezime, cu praguri şi noduri.

Sfatul nostru
Aveţi grijă, la reglarea fierului, să nu iasă prea departe de talpă. Înălţimea maximă: 0,5 mm. Altfel rindeaua nu netezeşte ci, din contră, se obţine o suprafaţă zgâriată. Cu lovituri atente asupra penei se fixează fierul în poziţia lui.
Acesta se blochează prin baterea butonului din capătul cutiei. Paralelismul cuţitului se verifică cu o privire asupra tălpii.

Cine nu a mai lucrat cu rindeaua sau şi-a pierdut obişnuinţa, trebuie să exerseze mai întâi pe resturi de lemn, înainte de a lucra o piesă. Ajustarea sau netezirea marginilor sunt de exemplu exerciţii uşoare. În acest fel se poate exersa ghidarea uniformă a rindelei.

Chiar şi rindeluirea mecanică trebuie învăţată. La fel ca şi la rindeluirea manuală, esenţială este conducerea uniformă a rindelei, fără oscilaţii, întreruperi etc. În caz de nesiguranţă se vor face în prealabil nişte exerciţii pe resturi de scânduri. Printre avantajele rindelelor electrice se numără, pe lângă viteza mare de lucru, oboseala redusă, precum şi diversele aplicaţii speciale, cum sunt execuţia marginilor cu ajutorul tălpii cu şanţ în V sau rindeluirea înclinată cu ajutorul unei şine de ghidare.

Cuţitele rindelelor electrice nu trebuie reascuţite. Când s-au tocit se roteşte tamburul cuţitelor (cuţit de rindeluit reversibil) şi se foloseşte din nou. Când s-a tocit şi al doilea tăiş se schimbă cuţitul.Tipuri de rindele

Denumire Caracteristici Utilizare
Gealău Cuţit curbat
Degroşare şi netezire
Rindea dublă
Cuţit suplimentar, numit "clapă"
Netezire
Rindea lungă
Suprafţă de aşezare extra lungă
Netezirea suprafeţelor mari
Rindea fină
Lucrări deosebit de fine
Rindea de fălţuit
Cutia şi cuţitul au aceeaşi lăţime
Pentru rame de uşi şi ferestre
Rindea pentru canale de pană
Cutie curbată
Nivelarea canalelor de pană
Rindea de tăiat perpendiculat Cuţit reglat plat Pentru prelucra rea frontală a lemnului dur
RIndea electrică
Carcasă de plastic, cuţit de tambur
După cuţite

Şlefuirea

Şlefuirea este un proces inevitabil în prelucrarea lemnului. Dacă frecvent sunt lucrate suprafeţe mari este necesară o maşină, care nu serveşte numai la finisarea suprafeţelor de lemn dar şi la îndepărtarea stratului de lac.

Despre mijloacele manuale de lucru

Tâmplarii şi lăcuitorii o preţuiesc ca şi înainte - lama de tras cu care se îndepărtează precis excrescenţele, denivelările fine şi porţiunile lăcuite. Lucrul cu aceasta nu este tocmai o şlefuire ci mai mult o şabăruire. Avantajul acestui procedeu faţă de şlefuire este că se poate lucra foarte precis, fără să fie afectate suprafeţele adiacente. Astfel se poate prelucra, de exemplu, o şipcă direct lângă o suprafaţă proaspăt lăcuită, fără a fi lăsate urme. Dacă nu aveţi la îndemână o lamă de tras, se poate folosi şi un ciob de geam plat care se trage cu muchia în unghi ascuţit pe piesă. În timpul acestei operaţii purtaţi mănuşi de protecţie din piele rezistentă.

Un instrument potrivit pentru îndepărtarea lacului de pe uşi, ferestre şi elemente structurate este buretele de şlefuit, o piesă din burete din material plastic cu suprafaţa acoperită cu nisip. Datorită elasticităţii, poate fi utilizat în adâncituri şi de-a lungul profilelor.

Hârtia de şlefuit este disponibilă cu diferite granulaţii (rugozităţi). Pentru lucrările mari, de exemplu, se foloseşte mai întâi o hârtie de 80, pentru şlefuirea intermediară o hârtie de 100 şi pentru finisare o hârtie de 120.

Dacă se şlefuieşte numai lemn este suficientă varianta cea mai ieftină, cu pulbere de sticlă ca material activ (glaspapir). Spre deosebire de aceasta, aşa-numita hârtie „şmirghel" are un strat de Corund dur şi se potriveşte şi pentru şlefuirea metalelor. La cerere există şi variante pentru şlefuirea umedă, pe suport textil, rezistent la apă. La şlefuirea lemnului trebuie lucrat pe cât posibil în mod uniform pe benzi lungi, de-a lungul fibrajului. La suprafeţele de metal (care mai târziu vor fi lăcuite) nu contează direcţia de şlefuire, dar aveţi grijă să realizaţi o suprafaţă uniformă, fără denivelări sau zgârieturi.

Sfatul nostru

Pentru şlefuirea manuală se înfăşoară hârtia de şlefuit pe o bucată prismatică de lemn sau se utilizează un suport cu suprafaţă de aşezare reglabilă, existent în comerţ, care poate fi utilizat şi la şlefuirea profilurilor de tocuri vechi şi uşi, de exemplu.

Pentru şlefuirea pieselor mici se lipeşte pe un rest prismatic, complet pe o faţă, bandă de lipit dublă (cu două feţe) pe care se aplică mai departe hârtia de şlefuit cu granulaţia necesară şi se îndepărtează cu grijă resturile. Această metodă asigură întinderea plană a hârtiei pe toată suprafaţa, ceea ce conduce la rezultate deosebite. Pentru scopuri speciale se pot pregăti astfel „pile" lungi de şlefuit.Unelte mecanice

Maşina de şlefuit cu bandă antrenează cu ajutorul unui motor o bandă textilă acoperită în mişcare circulară. Acestea sunt utilizabile universal şi pot fi utilizate de la lucrări grosiere până la operaţii fine, prin selectarea granulaţiei benzii. Acestea îşi dovedesc în mod deosebit valoarea la suprafeţe mari. Există modele de lăţimi diferite (important la cumpărarea benzilor). O variantă specială este aşa-numita pilă mecanică, echipată cu o bandă extrem de îngustă. Cu aceasta se poate lucra şi în spaţiile intermediare cele mai înguste.

Şlefuitoarele cu vibraţii sunt maşini de şlefuit cu suprafaţă de aşezare dreptunghiulară. Aceste „farfurii" au o mişcare plană de du-te vino şi de aceea îndepărtează numai o cantitate mică de material. Maşina se pretează în special şlefuirii fine a suprafeţelor de lemn şi şlefuirii intermediare la lucrările de lăcuire.

Pentru lucrările de lăcuire se folosesc frecvent şlefuitoarele excentrice ale căror platouri flexibile au o mişcare circulară. Acestea îndepărtează o cantitate relativ mare de material şi pot fi utilizate la înlăturarea fără efort a straturilor de lac vechi.

Şlefuitoarele delta se caracterizează prin platoul triunghiular cu laturi rotunjite. Cu ele se lucrează la fel ca şi cu şlefuitoarele cu vibraţii dar permit accesul în locuri foarte dificile.

Sfatul nostru

La utilizarea maşinilor de şlefuit se vor utiliza neapărat măşti pentru protecţia căilor respiratorii şi ochelari de protecţie, în mod deosebit pentru îndepărtarea lacului. Pentru reducerea prafului dispersat aproape toate maşinile sunt sau pot fi echipate cu racord de cuplare la aspirator.

Pentru asamblări stabile şi durabile şuruburile sunt fără îndoială cele mai potrivite, deoarece, spre deosebire de cuie, preiau şi solicitările la tracţiune. Şuruburile pentru lemn asigură o rezistenţă de trei ori mai mare decât cuiele echivalente. De asemenea, dacă este necesară demontarea ansamblului construit, aceasta nu reprezintă o problemă întrucât se poate efectua fără deteriorarea materialului. Dacă este de ales între cuie şi şuruburi, acestea din urmă sunt de preferat - atât datorită rezistenţei mai mari cât şi faptului că sunt mai puţin expuse la defecte de montaj.

Şuruburile reprezintă un mijloc universal de montaj. Pe lângă şuruburile pentru lemn există o mare varietate de tipuri destinate îmbinării pieselor metalice masive, precum şi a tablelor şi a plăcilor din cele mai diverse materiale. Materialul şi forma şuruburilor sunt adaptate diferitelor utilizŞuruburile de oţel se livrează neacoperite (blank) sau acoperite galvanic. Şuruburile neacoperite se folosesc la interioare şi părţi de maşini (care sunt protejate contra coroziunii prin lubrifiere).

Variantele galvanizate sunt acoperite cu un strat de zinc sau nichel pentru protecţie contra coroziunii. Sunt potrivite pentru utilizare în exterior şi acoperirea le conferă un aspect agreabil.

Şuruburile din metale colorate, cum sunt alama sau bronzul nu ruginesc şi sunt utilizate îndeosebi în instalaţiile sanitare şi în scopuri decorative. Materialul are o rezistenţă mecanică mai mică decât oţelul.

Şuruburile din oţel rezistente la coroziune, sunt produse dintr-un aliaj superior şi se folosesc în spaţii deschise şi în locuri expuse constant la umiditate sau agenţi chimici: bazine de înot, construcţii navale, autovehicule, echipamente de laborator, mansarde şi pivniţe etc.O clasificare în mare se poate face după felul filetului. Astfel există şuruburi cu filet metric normal denumite în mod curent şi şuruburi pentru metal: acestea au un filet cu pas egal pe o tijă cilindrică. Se identifică prin notaţia M urmată de o cifră care corespunde diametrului exterior şi o cifră corespunzătoare lungimii.

De exemplu M5/40 reprezintă un şurub cu filet metric normal cu diametrul de 5 mm şi lungimea de 40 mm.

Pe lângă filetele metrice standard există filete fine, precum şi filete speciale, executate în alte sisteme de măsură. Pentru utilizatorul casnic acestea au importanţă secundară.

Fiecărui şurub pentru metal îi corespunde contrapiesa - piuliţa pălărie, respectiv o gaură filetată în piesă. Piuliţele se identifică prin acelaşi sistem cu şuruburile şi sunt disponibile în diferite forme.

Pe lângă formatul curent hexagonal, există piuliţe fluture, prevăzute cu aripioare laterale pentru montarea cu mâna liberă, piuliţe pălărie, care au un capac semisferic şi piuliţe cu autoblocare , echipate cu un inel de plastic subţire care le asigură contra deşurubării accidentale.

Sfatul nostru
Prin asigurarea piuliţelor asamblarea prin şuruburi este una din cele mai stabile. Asigurarea se realizează cu un element aşezat sub piuliţă care să împiedice rotirea acesteia: o şaibă plată, şaibă elastică sau şaibă zimţată. Şaiba plată distribuie cel mai bine efortul asupra piesei, astfel încât aceasta să nu se deterioreze. La îmbinarea pieselor de lemn cu şuruburi de oţel, şaibele plate împiedică afundarea capului şurubului în materialul de bază.
Inelele elastice şi şaibele zimţate creează o forţă care împiedică slăbirea piuliţelor, de pildă din cauza vibraţiilor.

Şuruburile metalice sunt executate cu filet pe toată lungimea tijei sau parţial. Tipurile cu filet numai pe partea anterioară a tijei sunt utilizate mai ales în construcţia de maşini. Filetul complet are pentru utilizatorul casnic avantajul că poate folosi şurubul la diferite lungimi, după nevoie. Dacă după montaj tija şurubului iese prea mult din piuliţă, acesta poate fi scurtat cu un ferăstrău pentru metale. Apoi marginile trebuie ajustate cu o pilă pentru a elimina pericolul de rănire. Şuruburile din oţeluri îmbunătăţite sau rezistente la coroziune se taie uşor cu polizorul unghiular cu disc.

Sfatul nostru
Când pregăuriţi pentru o îmbinare cu şurub metalic, folosiţi întotdeauna un burghiu cu un milimetru mai mare în diametru decât şurubul. Astfel şurubul se introduce fără rezistenţă şi se pot prelua abaterile de precizie ale găuririi.

Un tip deosebit de şurub metalic este aşa-numitul şurub de balama - cu cap plat înecat.
Printre alte variante deosebite sunt şuruburile cu elemente de acţionare îngropate*. Strângerea acestui tip de şurub se face prin încastrarea în lemn a profilului pătrat de sub cap, astfel încât să se autoasigure contra rotirii. În exterior rămâne vizibilă numai „floarea". Asemenea şuruburi se folosesc şi pentru montarea acoperişurilor metalice pe construcţii din lemn, precum şi la construcţii din lemn datorită aspectului elegant.

*ca element de acţionare se înţelege acea parte a şurubului în care se fixează scula de rotire. De obicei acesta este profilul în fantă sau cruce al capului, sau hexagonul.În afară de şuruburile pentru metal, o altă categorie cuprinde diferite tipuri de şuruburi pentru lemn şi plăci.

Şuruburile pentru lemn, şuruburi tradiţionale, sunt formate dintr-o tijă conică cu un filet care se subţiază spre vârf. Datorită formei lor trebuie efectuată întotdeauna o pregăurire. Acest tip de şurub se utilizează îndeosebi la execuţia şi reparaţia mobilierului. Se pretează de asemenea la fixarea şipcilor şi fitting - uri metalice.

La procurare trebuie să luaţi în considerare două date: diametrul tijei şi lungimea. De ex. 3,5x40 înseamnă şurub cu grosimea tijei de 3,5 mm şi lungimea de 40 mm.

Sfatul nostru
Pentru o asamblare cu şuruburi convenţionale pentru lemn trebuie efectuată o pregăurire cu burghiu de diametru mai mic cu cca. 1 mm decât tija şurubului în partea ei cea mai groasă. Pentru înşurubări invizibile faceţi mai întâi o gaură cu diametrul capului, de cca. 5 mm adâncime, după care faceţi gaura pentru tijă. După introducerea şurubului capul poate fi mascat cu chit.
Dacă se utilizează şuruburi cu cap înecat, înainte de introducerea acestora se va profila capătul de la suprafaţă al găurii cu un lărgitor conic.

Pentru lucrul rapid cu materiale lemnoase se folosesc şuruburile pentru plăci aglomerate (spax). Acestea au un filet autotăietor, care poate fi înşurubat fără pregăurire. Dar, atenţie totuşi la şipcile subţiri! La acestea există pericolul de fisurare a materialului, prin efect de pană.

Şuruburile universale (suprafaţă galbenă) sunt zincate şi acoperite suplimentar cu o membrană de material plastic. La înşurubare materialul plastic acţionează ca un lubrifiant, astfel încât efortul este mai mic decât la şuruburile neîmbrăcate. Acest tip de şuruburi este potrivit pentru montarea plăcilor din pal şi asamblarea diverselor elemente din lemn.

Şuruburile pentru montare rapidă (negre) sunt destinate montării elementelor uşoare de finisare. Au suprafaţa durificată şi un vârf special care străpunge tablele subţiri fără pregăurire. Cu acestea se fixează plăci de gipscarton (eventual şi elemente de lemn) pe profile de tablă.

Şuruburile pentru tablă au o formă similară cu şuruburile clasice pentru lemn (profil conic), dar sunt dotate cu un filet durificat special pentru fixarea stabilă în tablă. Prin rotire acestea îşi taie filetul. În afară de tablă, ele pot fi folosite şi la plăci din fibre dure sau material plastic.

Sfatul nostru
Şuruburile pentru tablă au un sistem de măsură propriu, derivat de la şuruburile pentru lemn (de ex. 3x14). De asemenea ţin şi în lemn şi plăci din pal, astfel încât ele pot rezolva numeroase asamblări când nu sunt disponibile şuruburi pentru lemn la dimensiunile dorite.

Atenţie la cap şi acţionare!

Numeroase tipuri de şuruburi se prezintă în diferite variante de cap şi acţionare. Pe lângă furnitura standard semirotundă există capete înecate, lenticulare, tronconice, iar, pentru forţe deosebit de mari, capete hexagonale care trebuie acţionate cu cheia. Elementul de acţionare poate avea profil plat, cruce, torx. Capul cruce se subdivide în două standarde: capetele Pozidrive se folosesc la şuruburile universale, în timp ce capetele Philips sunt răspândite la montajul rapid şi şuruburile pentru tablă.

Cuiele reprezintă o metodă foarte răspândită de asamblare simplă şi practică, atunci când nu se cere un aspect deosebit.
Pentru a realiza o îmbinare sigură, întotdeauna cuiul trebuie să fie solicitat la forfecare, respectiv sarcina principală să fie aplicată perpendicular pe tijă, prin comprimare. În cazul solicitării la tracţiune, îndeosebi in cazul îmbinării frontale (cuiul în direcţia fibrajului), prinderea este slabă şi, pe deasupra, lemnul este expus deteriorării.

Cuiele rezistă prin fixarea în lemn. Cu cât sunt mai ascuţite cu atât pătrund mai uşor şi se fixează mai stabil. Dezavantajul constă în solicitarea laterală a lemnului, care, în cel mai rău caz poate să ducă la fisurarea materialului.

Sfatul nostru
Pentru a evita îndoirea cuielor când le bateţi, sprijiniţi-le lateral cu alt ciocan. (Fig.3)

Dacă aspectul este mai puţin important şi se cere o asamblare sigură, cel mai bine este să se utilizeze cuie extra lungi care străpung lemnul de la un capăt la altul. Asamblarea se asigură prin îndoirea tijei ieşite pe partea dorsală, prin batere laterală. În acest fel se îmbunătăţeşte sensibil capacitatea portantă a îmbinării, aceasta putând prelua în oarecare măsură şi solicitări la tracţiune.

Cuiele cu capete plate mari se pretează, de exemplu, la execuţia lăzilor, a uşilor din scânduri, a acoperirilor cofrajelor, a montajelor pe şantier etc. Cu acestea pot fi asamblate fără întăriri suplimentare şi rame fixe (de exemplu plase contra insectelor), cu şipci încastrate la nivel în locaş rindeluit în ramă.

Sfatul nostru
Prinderea bună se realizează prin baterea oblică a cuielor. Cel mai indicat ar fi să bateţi cuiele pe acelaşi rând, înclinate în sens contrar. Pe lângă aceasta, pentru a se evita fisurarea fibrajului lemnului, fiecare al doilea cui trebuie decalat.
Vârful cuiului acţionează ca o pană între fibrele lemnului. De aceea fisurile pot apărea uşor. Pentru remediere se scoate cuiul bătând cu ciocanul în vârf sau prin extragere cu cleştele. La cuie cu diametre mari se recomandă pregăurirea. Pentru a asigura o fixare bună, trebuie folosit un burghiu cu diametru mai mic decât tija cuiului. (Fig.5)

La asamblări vizibile, cum ar fi şipcile, cuiele cu cap înecat reprezintă soluţia cea mai aspectuoasă şi sigură. Acestea trebuie bătute cu ciocanul până ce capul ajunge la nivelul suprafeţei lemnului, după care se adâncesc un pic în material, cu un dorn.

Avantaj: suprafaţa materialului rămâne plană, adânciturile mici rămase se închid parţial şi pot fi astupate ulterior cu chit. În acest fel se elimină şi pericolul ieşirii în afară a capului cuiului datorită contractării lemnului (pericol de rănire).
Lemnul moale de molid sau pin se pretează bine la îmbinări prin cuie. Pentru lemnul cu constituţie densă, tare, spre a se evita fisurarea, trebuie aplicată pregăurirea. Când se aplică alte materiale pe lemn masiv, cum ar fi plăci din pal sau de fibră, este necesar ca întotdeauna partea mai lungă, portantă, a tijei cuiului să fie fixată în lemnul masiv, iar capul să strângă suprafaţa plăcii.Cuiele standard sunt disponibile la diferite lungimi: între 2,5 mm şi 150 mm. Ele sunt fabricate din oţel moale şi de multe ori tija este zimţată la jumătatea de sub cap pentru asigurarea unei prize mai bune. În mod normal au capul cu suprafaţă mare; pe lângă acestea există furnituri cu capete extra largi (de ex. cuie cu cap plat ) sau capete conice înecate.

Pentru aplicaţii în aer liber trebuie utilizate numai variante zincate, care se corodează mai lent.

Ştifturile de oţel călit nu se îndoaie dar sunt mai fragile şi de aceea pot fi utilizate numai la îmbinări cu sarcină mică.

Există diferite tipuri de cuie şi ştifturi

Cuie pentru tapiţerie cu cap ornamental.

Cuiele pentru table de tavan se remarcă prin capul plat de diametru foarte mare, care asigură o priză bună şi protejarea materialului prin solicitare minimă datorită repartiţiei presiunii pe o suprafaţă mare

Cuie trase de sârmă cu cap înecat: discrete, aproape invizibile.

Cuie pentru plinte din oţel călit, care pătrund şi prin tencuială dur

Întreţinerea şi îngrijirea corectă a sculelor

Cine preţuieşte lucrul curat este de asemenea foarte grijuliu cu aparatele şi mijloacele sale de lucru. Când ai nevoie de ele trebuie să le ai la îndemână şi, cel mai important, întotdeauna pregătite pentru utilizare imediată şi corespunzătoare. Multe scule nu sunt gata de lucru dacă sunt murdare, de aceea la încheierea oricărei lucrări trebuie acordate câteva minute curăţirii instrumentelor.

Grija începe cu păstrarea corectă şi ordonată în cutii, casete, ordnere. Cutiile de scule trebuie să fie nu numai practice, dar şi după o utilizare îndelungată să fie în stare bună şi curate, astfel încât sculele din interior să fie ferite de efecte exterioare cum ar fi lovituri, presări, umiditate, murdărie. Exemplul negativ îl cunoaştem cu toţii: o cutie de tablă îndoită în care o găleată de scurs deşeurile stă împreună cu aparate scumpe de precizie.Şurubelniţele cu vârfuri uzate sau lovite nu mai sunt utilizabile. Acestea distrug capetele şuruburilor. Uneori vârful unei şurubelniţe plate poate fi reparat, respectiv polizat. Mai întâi se şlefuieşte faţeta pe ambele părţi, după care se rectifică muchia în unghi drept. La şurubelniţele speciale profilate şi întărite nu merită efortul, abia dacă se poate obţine un rezultat mulţumitor.

Articulaţiile cleştilor şi foarfecelor trebuie unse din când în când ca să nu se încleieze. În acelaşi timp uleiul le protejează de coroziune. Foarfecele taie mai bine dacă se taie din când în când cu ele o bucată de hârtie fină de şlefuit, astfel se ascut muchiile. Dacă articulaţia are joc prea mare mai trebuie strâns un pic şurubul.

Un ciocan, mai precis capul ciocanului, trebuie şlefuit din timp în timp. În acest fel suprafaţa de batere se menţine netedă şi nu mai patinează de pe piesă. Pe lângă aceasta bavurile care se formează pe margine prezintă pericol de rănire. Acelaşi lucru este valabil şi pentru dălţi!

Dacă s-a mărit jocul cozii de lemn, acesta se poate rezolva prin menţinere în apă, astfel încât lemnul să se umfle prin înmuiere dar aceasta este o soluţie provizorie. Recomandăm să se schimbe coada sau să se procure un ciocan de calitate cu coada fixată prin pană înşurubată. La înlocuirea cozii, capătul care se înfige în ochiul ciocanului trebuie despicat în lung cu ferestrăul pe adâncime de două treimi. După aşezarea capului ciocanului se bate în despicătură o pană de lemn tare. Capătul rămas în afară se şlefuieşte plan.

Pilele aspre şi fine nu se tocesc numai prin uzură, dar în decursul timpului la ele aderă şpan şi bucăţi fine de material. La aceasta ajută cel mai bine curăţirea cu o perie de sârmă. Se poate face manual sau cu o perie-oală montată în bormaşină.

Ferăstraiele fine şi coadă de vulpe trebuie pregătite pentru prima utilizare, deoarece de cele mai multe ori pânza nouă este lăcuită pentru protecţie la coroziune. Stratul de lac împiedică funcţionarea uniformă şi trebuie îndepărtat. După aceasta pânza se poate proteja cu vaselină sau ulei.
Adeseori lăţimea tăieturii este prea mare, ceea ce conduce la efort mare şi ghidare greoaie. Problema se diminuează prin batere uşoară a pânzei cu ciocanul pe un suport metalic dur.

Pânzele de ferestrău din oţel îmbunătăţit pot fi reascuţite numai într-un atelier specializat, dar pânzele din oţel necălit se pot reascuţi şi prin efort propriu. Fiecare spaţiu între dinţi se reascute cu o pilă specială. Motto: mai bine reascuţiţi pânza în mod regulat decât să aşteptaţi până se toceşte complet şi devine inutilizabilă.

Filierele se curăţă de şpan cu peria de alamă şi se ung bine.

Articulaţiile metrului pliant se lubrifiază din timp în timp. Dar nu cu ulei sau vaselină ci cu pulbere de grafit, care se găseşte în sticluţe mici.

Nivelele cu bulă trebuie să fie perfect curate, pentru a permite măsurări precise. Mai întâi se spală bine resturile de mortar, după care se unge uşor nivela cu ulei, ca să fie ferită în continuare de murdărie iar aceasta să fie uşor de îndepărtat.

De asemenea este foarte important ca şpaclurile şi mistriile să fie bine curăţate (inclusiv mânerele), imediat după lucru, altfel aderenţele de mortar le modifică centrul de greutate şi nu mai permit un lucru îngrijit. Muchiile lovite ale şpaclurilor trebuie ajustate la maşina cu bandă abrazivă.

Ajutajele şi carcasele pistoalelor de lipit la cald şi injectoarelor cu cartuş trebuie curăţate cu grijă după fiecare utilizare. Resturile aderente de adeziv sau chit siliconic nu mai pot fi îndepărtate ulterior.

Pensulele de vopsit îşi păstrează elasticitatea dacă după spălare temeinică se păstrează într-o soluţie de săpun sau detergent. Înainte de următoarea utilizare se clătesc bine cu apă!

Toate sculele tăietoare trebuie ascuţite în mod regulat. Cuţitele de rindea şi dălţile vin din fabrică numai preascuţite dar nu taie corect. De aceea muchea trebuie şlefuită pe o piatră fină, astfel încât să se elimine urmele fine de polizare. Pietrele pentru şlefuire fină trebuie udate cu ulei sau apă pentru a evita supraîncălzirea oţelului. Ce soluţie se foloseşte pentru răcire depinde de tipul pietrei.

Dalta se conduce încrucişat peste piatra de ascuţit, după cum arată săgeţile. Mâna dreaptă conduce, mâna stângă exercită uşoară presiune.

La şlefuire se aşează tăişul cu toată suprafaţa pe piatră şi se trage fierul cu uşoară presiune pe toată lungimea şi lăţimea pietrei. Mâna dreaptă prinde partea din spate a fierului, mâna stângă îl presează chiar deasupra tăişului. Cuţitele de rindea sunt adesea mai late decât piatra, acestea trebuie conduse în poziţie înclinată faţă de latura lungă a pietrei.

La rindele nu se uzează numai tăişul dar şi talpa. Acesta trebuie netezită. Mai întâi se demontează cuţitul şi se lipeşte o hârtie fină de şlefuit pe o suprafaţă perfect netedă (o placă de geam, de ex.). pe aceasta se mişcă rindeaua înainte-înapoi, până dispar complet denivelările.

Pietrele de şlefuit fin se uzează şi ele cu timpul şi trebuie remediate în locurile puternic afectate. Se netezesc de regulă cu hârtie de şlefuit, întinsă pe o suprafaţă plană. Pietrele răcite cu ulei cer o grijă deosebită. După utilizare trebuie spălate cu petrol şi unse uşor cu vaselină pentru a fi protejate de praf.
După trei-patru şlefuiri fine sau dacă tăişul s-a ştirbit, sculele tăietoare trebuie reascuţite. Pentru aceasta se folosesc polizoare duble sau combinate cu disc de polizat şi bandă de şlefuit. La o turaţie maximă de 100 până la 200 rpm şi răcire suplimentară într-un vas cu apă se evită supraîncălzirea. Asigurarea răcirii este foarte importantă pentru a evita degradarea caracteristicilor de duritate şi elasticitate ale oţelului.
Dispozitive speciale de prindere permit lucrul sigur şi uniform. Purtaţi întotdeauna ochelari de protecţie contra scânteilor!
O piatră de polizat îmbâcsită cu şpan se curăţă cu o rolă de rectificat presată pe discul de polizat în rotaţie. Rola de rectificat trebuie fixată la soclul maşinii de polizat cu un dispozitiv corespunzător. Dacă această operaţie se execută corect şi regulat se prelungeşte chiar şi de zece ori durata de utilizare a pietrei de polizat.
Pentru regenerarea şi curăţirea discului de polizat, rola de rectificat trebuie presată cu forţă moderată.

Pe partea dorsală (oglinda) a dălţii, respectiv a cuţitului de rindea se formează în timpul polizării un grad fin care poate fi simţit cu degetele. Acesta se îndepărtează prin şlefuire fină, aplicând toată suprafaţa cu grijă, până se rectifică.

Ascuţirea burghielor. Din păcate nu toate burghiele pot fi ascuţite. Burghiele pentru dibluri cu vârf de centrare pot fi uşor ascuţite. Aceasta se realizează cel mai bine cu o pilă cu vârf pentru chei. De asemenea burghiele spirale din oţel obişnuit de scule pot fi bine ascuţite în acest fel. Important este să fie ascuţite ambele părţi în mod egal, astfel încât vârful să fie bine centrat. În magazinele de specialitate se găsesc dispozitive speciale de ascuţit care se cuplează la bormaşină şi asigură o şlefuire perfect centrată a vârfului conic. La tipurile cu plăcuţe dure sau titan nu este posibilă ascuţirea cu mijloace disponibile comercial, deoarece materialul este mult prea dur.

De asemenea sculele trebuie păstrate numai în încăperi uscate, altfel le acoperă repede rugina, muchiile tăietoare şi capacităţile funcţionale se deteriorează. Sculele de mână se păstrează cel mai bine agăţate pe rafturi/panouri deschise. Sculele păstrate în sertar se pot deteriora repede deoarece la deschidere/închidere ele se lovesc între ele stricând muchiile şi vârfurile. Dacă chiar şi la o utilizare îngrijită apare peliculă de rugină aceasta se îndepărtează cu un burete fin de sârmă, după care scula se unge. Îndeosebi sculele şi maşinile de grădinărit sunt expuse procesului de ruginire - mai multe despre utilizarea uleiurilor găsiţi în următoarea rubrică de sfaturi practice.Bormaşină
Mandrinele lovite şi dezechilibrate sau excentrice trebuie înlocuite deoarece afectează precizia maşinii şi siguranţa lucrului. Cu această ocazie trebuie gândit dacă să se opteze pentru o mandrină cu prindere rapidă - pentru schimbare operativă - sau este de preferat o mandrină clasică cu coroană dinţată - pentru o prindere mai bună.

Pentru o funcţionare optimă ferăstraiele circulare trebuie să fie nu numai curate, dar trebuie verificată periodic şi perpendicularitatea ghidajului. Pentru probă se taie o bucată de lemn şi se verifică cu echer dacă feţele adiacente sunt exact la 90 º. În caz contrar trebuie reglată poziţia ghidajului de la şuruburile de reglaj, în paşi succesivi până se obţine înclinaţia corectă.

Reguli generale pentru maşinile electrice: după lucru maşina trebuie ştearsă cu o cârpă uşor umezită (în nici un caz udă), după care cu una uscată.

Pentru protejarea contra coroziunii şi lubrifierea părţilor metalice expuse, cum sunt mandrinele sau prinderile pânzelor de ferăstrău se utilizează uleiuri pentru biciclete. Aveţi grijă să nu intre în fantele de răcire! De asemenea acestea trebuie curăţate de praf în mod regulat. Dacă aici rămâne sau aderă praf, motorul se supraîncălzeşte.

Dacă ies scântei din fantele de aerisire, este semn sigur că trebuie schimbate periile de cărbune ale motorului.

Betonierele se curăţă prin punere în funcţiune cu o umplutură de apă şi pietriş grosier. Prin efect abraziv se curăţă mortarul de pe pereţi. După golire betoniera se lasă cu gura în jos pentru scurgerea apei şi evitarea acumulării apei de ploaie.

Chiar şi în roabă se depune cu timpulhttp:// mortar care aderă la pereţi. Se curăţă cu jet de apă, iar resturile cu o mătură de plastic.

Cablurile maşinilor electrice sunt adesea foarte solicitate şi survin frecvent întreruperi sau punţi ascunse. Acestea se remarcă prin punerea în funcţiune a maşinii şi mişcarea alternantă a cablului. Dacă un fir are întreruperi maşina se opreşte scurt şi porneşte din nou. În acest caz trebuie înlocuit cablul de către atelierul de service al firmei. Acelaşi lucru este valabil şi pentru izolaţiile deteriorate. Peticirea lor cu bandă adezivă este numai o soluţie provizorie, trebuie înlocuită piesa.Utilizarea corectă a aparatelor cu acumulator

În zilele noastre sunt tot mai multe maşini şi aparate echipate cu acumulatoare. De cele mai multe ori se folosesc acumulatoare cu elemente Nichel - Cadmiu (NiCd), mai rar Nichel-Metalhidrid (NiMh). Primele pot suporta sarcini mari de scurtă durată, după care tensiunea cade abrupt. Din contră, bateriile NiMh asigură energie constantă o perioadă mai lungă de timp. Chiar şi când nu sunt folosite, bateriile de acumulatoare se descarcă lent în timpul depozitării, funcţie de temperatură. Deoarece la 30ºC autodescărcarea este de două ori mai rapidă decât la 20ºC, trebuie avut grijă ca acestea să fie păstrate pe timp îndelungat în loc bine temperat. Chiar şi acumulatoarele NiMh este bine să fie păstrate cu grijă, în locuri cu temperaturi moderate.

Sfatul nostru
Întreţinerea acumulatoarelor: la încărcare aveţi grijă în mod deosebit ca temperatura să nu crească foarte mult. Evitaţi încărcarea necontrolată, ca de pildă noaptea. Încărcarea acumulatoarelor descărcate parţial conduce la efect de memorie. Cu fiecare încărcare mai scade puţin capacitatea, până la un moment când elemenţii devin inutilizabili. Şi din acest punct de vedere sunt avantajoase acumulatoarele NiMh. Acestea pot fi reîncărcate în orice stare, fără a fi necesară o descărcare completă prealabilă. Dar şi pentru acestea este valabil că au o durată de viaţă limitată la un număr de cicluri. Dacă aparatul este folosit rar, acumulatoarele NiMh trebuie reîncărcate la 6 - 8 luni. La acumulatoarele NiMh trebuie mereu avut grijă ca încărcarea să se realizeze numai după o descărcare cât mai completă cu putinţă.Păstrarea sculelor deteriorate şi ireparabile este lipsită de sens, din mai multe motive. Unul este că acestea ocupă tot mai mult din spaţiul util. Altul este sentimentul înşelător al disponibilităţii sculei, care la utilizare se dovedeşte impracticabilă. Dălţile şi burghiele rupte, ciocanele cu joc şi multe alte asemenea prezintă un foarte serios pericol de accidentare. Profesioniştii nu folosesc niciodată pânze de ferestrău cu dinţii rupţi sau discuri de tăiat foarte uzate, care la turaţiile mari ale maşinilor respective prezintă un pericol deosebit, putând să se rupă şi să fie proiectate. Şi chiar dacă nu orice defect sau deteriorare pare să prezinte pericol de accidentare sau pagube, în orice caz ritmul de lucru scade şi calitatea lucrării poate fi nici măcar mulţumitoare.

Nici sculele de mână nu e cazul să fie păstrate. De exemplu mânerele deteriorate pot cauza răniri grave. Ferăstraiele cu dinţi căliţi se menţin ascuţite un timp mai îndelungat, ceea ce le face să fie mânuite mai uşor şi mai precis. Pericolul de scăpare din mână prin alunecare a şurubelniţelor moderne cu lama îmbunătăţită este sensibil mai mic decât la piesele de muzeu muncite din dulapul cu scule al bunicului.

Sfatul nostru
Multe defecte ale sculelor nu sunt evidente. Fisurile discurilor de tăiat rămân adesea neobservate. Dacă un disc se sparge, părţile acestuia devin adevărate proiectile. De aceea purtaţi întotdeauna ochelari de protecţie când lucraţi cu ele.
Multe deteriorări ale sculelor survin în urma utilizării lor în alte scopuri decât destinaţia lor. Exemplu tipic: utilizarea unei şurubelniţe ca daltă.
Nu mai puneţi mâna pe sculele stricate, pericolul de rănire este foarte mare! Hotărâţi-vă ferm să aruncaţi o sculă inutilizabilă înainte de a face mai mult rău. Mai bine le evacuaţi la timp decât să vă facă şi alte necazuri. Datorită tehnologiilor moderne şi raţionale de fabricaţie, în ziua de azi sunt accesibile pentru cei mai mulţi produse de bună calitate.

Montaje şi reparaţii
În orice gospodărie apare ocazional nevoia unor lucrări pe care fiecare dintre noi şi-ar dori să şi le rezolve singur. Apelul la profesionişti poate fi foarte costisitor şi este posibil ca aceştia să nu fie disponibili în timp util. Cu un pic de exerciţiu aceste lucrări pot fi chiar plăcute. Nici profesioniştii nu s-au născut învăţaţi, toţi au început cu lucrări mici.

Pe lângă ştiinţa de a rezolva fiecare problemă, trebuie să vă dotaţi cu sculele şi accesoriile de bază cu care se pot rezolva majoritatea situaţiilor accidentale.

Fig. 1

Echerul, ciocanul şi ferăstrăul

Principalele scule de mână
Prin scule de bază înţelegem necesarul pentru situaţiile de „prim-ajutor", sculele cel mai frecvent utilizate într-o gospodărie. În orice caz trebuie achiziţionate produse de cea mai bună calitate, care să nu vă lase descoperiţi în nici o situaţie. Investiţia mai mare şi o bună întreţinere vă vor fi răsplătite printr-o funcţionare corespunzătoare de durată.

Pentru măsurări corecte şi trasare este necesar un metru pliant din lemn dur, precum şi un echer de tâmplărie, care poate fi din lemn sau aluminiu. Foarte important este ca cele două laturi să fie la un unghi de exact 90º. Al treilea element în acest pachet trebuie să fie un creion de tâmplărie cu mină tare.

Ciocanele se găsesc intr-o mare diversitate de greutăţi şi variante. Cele mai uzuale sunt ciocanele cu formă standard (ciocanele de lăcătuşerie) precum şi ciocanele de tâmplărie, care sunt uşor arcuite (profil curbat la un capăt) sau sunt prevăzute cu o fantă pentru scos cuiele. Coada din frasin sau chiar foarte valorosul lemn Hickory asigură echilibrul perfect între forţa de lovire şi amortizare, pentru protejarea articulaţiei mâinii.

Sfatul nostru:

Pentru siguranţă verificaţi întotdeauna buna fixare a capului. Penele rotunde înşurubate sunt considerabil mai bune decât penele simple plate, care după un timp se slăbesc.
1) stânga: pană rotundă fixată şi înşurubată
2) dreapta: pană plată normală (la solicitări mari se poate slăbi) - Fig. 1

Sortimentul de scule trebuie completat şi cu un ferăstrău mijlociu cu dantură universală. Cele mai potrivite sunt ferăstraiele fine sau de colţ, care au spatele pânzei întărit cu o teacă de tablă, aceasta permiţând o ghidare precisă. Dantura fină permite atât decuparea cât şi scurtarea şipcilor şi scândurilor de toate felurile.În privinţa şurubelniţelor s-au remarcat cele fabricate din oţel înalt aliat crom-vanadiu-molibden cu vârful îmbunătăţit. Se deosebesc şurubelniţele pentru electricieni cu mâner izolat electric şi şurubelniţele de forţă pentru alte utilizări. La acestea din urmă tija de oţel este încastrată pe toată lungimea mânerului de plastic dur, astfel încât la nevoie să poată prelua şi lovituri de ciocan. O caracteristică tipică este profilul hexagonal pe ax, imediat sub mâner, astfel încât să poată fi aplicat un moment mai mare, cu ajutorul unei chei fixe. Există şi variante cu axul hexagonal cu străpungere.
Mânerele de calitate superioară sunt prevăzute cu o suprafaţă antifricţiune şi au un profil care să permită o priză cât mai bună pentru a transmite forţa în mod optim.

Creioanele de tensiune sunt şurubelniţe speciale prevăzute cu o lampă luminescentă care indică prezenţa tensiunii electrice în contact cu un metal conductor (cablu, polul unei prize).

Sfatul nostru:
Vârfurile şurubelniţelor cu menţiunea „Slip-Stop" sunt prevăzute cu un profil special prelucrat cu laser, care să realizeze o aderenţă mai bună în capul şurubului. Datorită flancurilor cu dantură fină, la strângere acestea se autoasigură în fanta capului şurubului, permiţând astfel transmiterea unui moment mai mare. (Fig

De o daltă puternică aveţi nevoie la montarea unei broaşte într-o uşă sau pentru ajustarea ramelor de uşi şi ferestre. De asemenea, aceasta vă poate fi de ajutor la îndepărtarea unei acoperiri vechi de planşeu. Aceasta trebuie să fie dintr-un oţel de buna calitate. Pentru utilizare universală se recomandă modele cu mâner din material plastic rezistent la lovituri.


Cleştele, cheia şi pila

Cleştele universal (patentul) nu trebuie să lipsească din nici un set de scule. Produsele de calitate au mobilitate bună, fără joc şi, când sunt închise, fălcile trebuie să fie exact paralele. Foarfecele durificate permit tăierea sârmelor de oţel si a multor altor materiale. Mânerele pot fi simple (avantaj: prindere bună) sau cu izolaţie voluminoasă (pentru electricieni). Aceasta este valabil şi pentru cleştii cu tăiş lateral (sfic), care se folosesc la tăierea sârmelor, bolţurilor, cablurilor de oţel etc.

Un alt cleşte de uz universal este cleştele cu fălci plate. Vârful foarte lung şi îngust permite extragerea cablurilor din deschideri înguste, răsucirea firelor, amplasarea şuruburilor în locuri foarte greu accesibile.

Cleştele papagal: cu acesta se pot strânge şi desface ţevile, armăturile, precum şi şuruburi sau piuliţe - chiar şi foarte mari, greu de rotit. Forma şi dantura fălcilor asigură o priză deosebit de bună.

Vârful gamei de cleşti îl reprezintă cleştele-cheie. Acesta poate fi reglat şi fixat în trepte fine şi se pot folosi apărători de protecţie a şurubului, permiţând în acelaşi timp transmiterea maximă a momentului.

1 - cleştele-cheie: fălcile drepte protejează piuliţele şi capetele şuruburilor
2 - cleştele papagal: fălcile rotunde, zimţate permit prinderea sigură a ţevilor (Fig.1)

Sfatul nostru:
Cleştele cheie: alternativa la rotirea piuliţelor mari. Spre deosebire de cleştele pentru pompe, cleştele-cheie nu are feţele interioare ale fălcilor rotunjite şi dinţate, ci drepte şi netede. Indiferent de poziţia de fixare, acestea rămân paralele.

Deoarece la montarea mobilelor sau rafturilor se folosesc frecvent şi şuruburi hexagonale, sunt indispensabile cheile fixe şi cheile inelare. Produsele de marcă se deosebesc de cele ieftine prin calitatea oţelului, precizia execuţiei şi fineţea suprafeţelor. Avantaje practice: calitatea oţelului asigură o durată mai lungă de utilizare, iar precizia formei asigură o aşezare corectă pe şuruburi. Suprafeţele netede conferă siguranţă şi garanţie superioare deoarece evită aderarea murdăriei şi, în special, a vaselinelor, permiţând o priză mai bună în mână.
Bavurile care rezultă la prelucrarea metalelor trebuie imediat polizate, pentru siguranţă. Pentru aceasta trebuie să aveţi în permanenţă pregătită în cutia de scule o pilă plată şi o pilă triunghiulară . O altă utilizare frecventă este cea pentru netezirea marginilor plăcilor placate sau furniruite. Surplusurile de adeziv şi surplusul de material se curăţă cu faţa grosieră a pilei plate. Pentru uzul gospodăresc există pile plate cu feţe de rugozitate diferită. În locurile greu accesibile se pot folosi pile triunghiulare.

Scule electrice

Una din cele mai frecvente lucrări şi cele mai dificile în acelaşi timp, dacă trebuie executată manual, este găurirea. Cine lucrează frecvent are nevoie de o maşină de găurit electrică sau o şurubelniţă cu acumulator corespunzătoare. În ceea ce priveşte aprecierea calităţii acestora din urmă, contează, mai mult decât tensiunea acumulatoarelor, construcţia lor robustă. Modelele bune sunt prevăzute cu o transmisie metalică reglabilă, care, împreună cu un motor puternic, permite şi străpungeri uzuale.
Produsele de calitate nu se livrează în cutii de plastic subţire, ci în cutii solide metalice sau din material plastic rezistent la şocuri, în care, pe lângă maşina de găurit se regăseşte şi un sortiment de burghie şi biţi.


Ordinea

Unde depozităm toate uneltele necesare?

"Ai văzut, dragă, pe undeva cleştele?
Hmm - probabil în lada cu fleacuri sau în dulap, lângă aspirator... "

Cu un sistem de ordine corespunzător evitaţi asemenea dialoguri. Pe primul loc este cutia de scule. Majoritatea profesioniştilor le ţin în genţi mari de piele sau cutii de tablă. Soluţia optimă sunt însă lădiţele de scule din material plastic. Ele sunt disponibile în mărimi diferite şi au locaşuri pentru sculele de mână dar şi pentru şuruburi, dibluri etc. Acestea vor fi cu atât mai mult apreciate după ce aţi strâns în cutiuţe şi punguţe o colecţie de mărunţişuri rămase după câteva lucrări.

Unele dintre cutiile executate din material plastic rezistent sunt astfel construite, încât se poate şedea pe ele, ceea ce se dovedeşte foarte util la lucrările mai lungi. Modelele mari sunt prevăzute cu role sau roţi şi mânere de tras.
Deoarece chiar şi meşterilor experimentaţi li se întâmplă accidentări uşoare, e bine să aveţi un compartiment rezervat pentru articole de prim-ajutor, cum ar fi plasturi şi pansamente.

Sfaturi practice

1. Aruncarea vechiturilor duce la ordine

În fiecare locuinţă se găsesc multe obiecte care nu mai sunt folosite. Şi se adaugă încontinuu altele! Îmbrăcăminte care nu se mai poartă, reviste şi prospecte vechi, cadouri neiubite, suveniruri prăfuite, scrisori... fiecare dintre aceste obiecte simbolizează trecutul şi prin aceasta energii consumate. Să te desparţi curajos de ele aduce în viaţă un impuls nou.

2. Curăţire energetică

După aruncarea vechiturilor curăţaţi locuinţa mai întâi cu matura, aspiratorul şi cârpa. Apoi urmează curăţirea energetică. Pentru aceasta amestecaţi 1-3 picături de ulei de trandafiri în apă clară şi ştergeţi umezit cu ea mobila, uşile, obiectele de decor, suprafeţele din lemn, faianţa, podelele - pe scurt toată locuinţa de sus până jos. Acum locuinţa se simte ca şi când ar fi fost nou zugrăvită.

3. Folosiţi locurile de putere - Oamenii sunt mai importanţi decât mobila

Hotărâtor pentru armonie şi buna dispoziţie este alegerea locurilor corecte de odihnă. Închipuiţi-vă mai întâi încăperile complet goale. Acum gândiţi-vă unde aţi prefera să staţi sau să dormiţi. Probabil a) departe de uşă, b) în faţa unui perete continuu şi c) cu o vedere maximă asupra încăperii. Acesta este punctul de putere al încăperii.
Aici ar trebui să se afle canapeaua în camera de zi, patul în dormitor şi masa de scris în camera de lucru. Şi copiii se concentrează la învăţat cel mai bine în acest punct de putere „powerspot".

4. Armonizarea zonelor neliniştite

Aţi stat vreodată la restaurant între uşă şi fereastră?
Sau cu spatele la un culoar de trecere? Uşi, ferestre, culoare, scări, lifturi, pe scurt toate deschiderile şi toate spaţiile de trecere ale oamenilor sunt zone de nelinişte. Cine trebuie să stea, să lucreze sau să doarmă aici se va plânge într-un timp mai scurt sau mai lung de încordare stress şi nelinişte.
Frânaţi fluxul de energie! Sau schimbaţi-i direcţia.
Un corp de bibliotecă sau o plantă viguroasă care împarte spaţiul poate aduce protecţia dorită în situaţia în care patul copilului sau canapeaua se află între uşă şi fereastră. Un covor plasat sub locul de şedere aduce - ca o insulă în Încăpere - un impuls de extra confort.

5. Un loc de dormit pentru a visa

Pentru a dormi liniştit şi destins dormitorul ar trebui să fie cel mai liniştit loc din locuinţă. Cu cât mai este încărcat cu mai puţine mobile, haine, cărţi şi alte obiecte ale vieţii cotidiene cu atât mai bine. În nici un caz această încăpere a intimităţii şi a retragerii nu ar trebui să amintească de îndatoririle casnice.
În concluzie: afară cu masa de scris şi mai ales cu umeraşele cu lucruri. Cuverturile parfumate puse peste pat ajută la diminuarea ascuţimii unui acoperiş inclinat sau a unei grinzi.

6. Echilibrarea domeniilor Bagua

Grila energiilor Bagua arată simbolic dacă anumite domenii ale vieţii sunt înzestrate pronunţat sau slăbit. Analizaţi mai întâi întreaga locuinţă.
Se potrivesc sfaturile la situaţia Dvs. reală? Îngrijiţi-vă acum de vitalizarea spaţiilor identificate slăbite cu ajutorul oglinzilor, pozelor, plantelor, cristalelor sau a luminii.

7. Înlăturarea defecţiunilor

Becul ars, dulapul de haine a căzut, robinetul picură şi uşa de la intrare scârţâie? Micile defecţiuni zilnice care se repetă ne costă mulţi nervi. În plus ne indică perturbaţii ale fluxului de energie în spaţiul de locuit. În concluzie reparaţi-le imediat pentru a elibera fluxul energiei.

8. Frumuseţe & Estetică- a locui cu toate simţurile

Munca şi câştigul financiar nu reprezintă totul. Cei 4 pereţi personali ar trebui să poată reflecta înalta cerinţă de calitate a vieţii reprezentată prin dezvoltarea personală, pe mai multe planuri pentru a stimula plăcerea de a trăi. În concluzie aveţi grijă de frumuseţe, estetică şi armonie încă de la amenajare. Dacă vă veţi simţi într-adevăr bine atunci veţi învăţa uşor această calitate a vieţii şi în "rest".

9. Utilizaţi corect plantele, lumina, culorile şi accesoriile

„Mai puţin înseamnă mai mult" spune un principiu important Feng Shui. Oricărei modificări îi trebuie timp şi spaţiu pentru a avea efect. De multe ori este suficient pentru a elibera fluxul de energie o singură măsură simplă!
Deosebit de important sunt imaginile inspirate - în antreu, camera de locuit, sufragerie sau de partea cealaltă a mesei de scris.
Pentru că: Ceea ce vedeţi corespunde simbolic „viitorului" Dvs.! Şi doar acesta este important, nu?